Un articol publicat în septembrie 2011 în JCEM (Journal of Clinical Endocrinology & Metabolism) preciza următoarele:
Studiile efectuate în ultimii ani au stabilit clar că cel puțin 25% dintre bărbații cu diabet zaharat tip 2 au concentrații subnormale libere de testosteron în asociere cu concentrații scăzute de LH și FSH.
Alți 4% au concentrații subnormale de testosteron cu concentrații crescute de LH și FSH. De aceea, Endocrine Society, recomandă acum măsurarea testosteronului la pacienții cu diabet zaharat tip 2 în mod regulat.
Concentrațiile subnormale de testosteron nu sunt legate de hemoglobina glicozilată sau de durata diabetului, ci sunt asociate cu obezitate, concentrații foarte mari de proteine C-reactive și anemie ușoară. În plus, concentrații subnormale de testosteron la acești bărbați sunt asociate cu un risc de două până la trei ori mai mare de evenimente cardiovasculare și moarte în două studii timpurii.
Studiile pe termen scurt ale terapiei de testosteron la bărbați hipogonadici cu diabet zaharat tip 2 au demonstrat o creștere a sensibilității la insulină și o scădere a circumferinței taliei. Cu toate acestea, datele privind efectul înlocuirii testosteronului asupra controlului glicemic și a factorilor de risc cardiovascular, cum ar fi colesterolul și concentrațiile de proteine C-reactive sunt inconsistente.
În ceea ce privește funcția sexuală, tratamentul cu testosteron crește libidoul, dar nu îmbunătățește disfuncția erectilă și, prin urmare, pot fi necesari inhibitori de fosfodiesterază. Testele cu o durată mai lungă sunt clar necesare pentru a stabili definitiv beneficiile și riscurile înlocuirii testosteronului la pacienții cu diabet de tip 2 și testosteron scăzut.
Ca urmare am urmărit actiunea mediilor ştiinţifice internaţionale pentru a vedea dacă s-au inţiat aceste studii de lungă durată şi am găsit următoarele informaţii:
https://www.medscape.com/viewarticle/910920#vp_1
Aksam Yassin, MD, Institutul de Urologie și Andrologie, Norderstedt, Germania și colegii săi au studiat peste 300 de bărbați din două registre care au:
niveluri scăzute de testosteron,
simptome de hipogonadism
și au crescut nivelurile de HbA 1c .
După 8 ani de studiu au constatat că:
Din aproape 90 de bărbați, 40% care nu au optat pentru terapia cu testosteron au continuat să dezvolte diabet de tip 2 peste 8 ani, dar niciunul dintre cei peste 200 de bărbați care au luat terapia de înlocuire a testosteronului nu a progresat spre diabet, potrivit rezultatelor, publicat online 12 martie (2019) în "Diabetes Care" .
În mod crucial, marea majoritate a bărbaților tratați au obținut o reglare normală a glucozei, în plus față de care au văzut îmbunătățiri ale nivelului de lipide și a calității vieții.
Cu toate acestea ( autorul studiului) a avertizat că terapia cu testosteron nu trebuie administrată „niciunui om cu prediabet care are testosteron total scăzut”, întrucât nivelurile de testosteron sunt mai mici la bărbații cu rezistență la insulină din cauza producției reduse de globulină de legare a hormonilor sexuali.- SHBG (sex hormone-binding globulin)
„Problema importantă” este aceea că bărbații din studiu au prezentat simptome de hipogonadism și astfel au avut un „adevărat hipogonadism”.
Cercetătorii au combinat date din două registre urologice în curs de desfășurare la 316 de bărbați cu prediabet, definite ca un nivel de HbA 1c între 5,7% și 6,7%, și un nivel total de testosteron ≤ 12,1 nmol / L, precum și simptome de hipogonadism.
După un interval de 6 săptămâni, 229 de bărbați li s-a administrat undecanoat parenteral de testosteron (TU) 1000 mg la fiecare 12 săptămâni. Cei 87 de bărbați care au ales să nu facă terapia cu testosteron au acționat ca martori.
După 8 ani La evaluarea finală, toți 229 de pacienți din grupul de testosteron au prezentat
un HbA 1c <6,5%, iar 205 (90%) au atins un nivel normal de glucoză, la o medie HbA 1c <5,7%.
Grupul de testosteron a pierdut, de asemenea, în medie, 8,8% (9,2 kg) în greutatea corporală în perioada de studiu, comparativ cu un câștig mediu de 9,1% (8,0 kg) în lotul netratat ( P <0,0001).
În plus, grupul de testosteron a avut o circumferință redusă a taliei de 6,8 cm față de o creștere de 7,4 cm în grupul netratat.
Au fost, de asemenea, reduceri ale colesterolului total, a colesterolului cu lipoproteine de densitate mică și a nivelurilor de trigliceride și a creșterii nivelurilor HDL-C în grupul tratat. De asemenea, s-au îmbunătățit scorurile AMS (AGING MALES SYMPTOMS).
După 8 ani, a existat, de asemenea, o diferență semnificativă a mortalității între bărbații tratați și cei netratați, la 7,4% față de 16,1% ( P <0,5) și în ratele de infarct miocardic, la 0,4% față de 5,7% ( P <0,005) .
Legătura
De asemenea s-a constatat că pacienţii cu hipogonadism au un risc crescut de a dezvolta DZ tip 2.
Riscul de a accentua adenomul de prostată a fost diminuat prin administrarea unor doze scăzute de testosteron.
Mecanismele ar fi date de scăderea sensibilităţii la insulina prin:
Acțiunea la insulină și sensibilitatea la insulină în creier sunt necesare pentru menținerea integrității funcționale a axei hipotalamus-hipofize-gonadale. Se știe că creşterea sensibilităţii neuronilor hipotalamici la insulină are ca rezultat facilitarea secreției de GnRHâ
S-a dovedit că TNF-a și IL-1β suprimă secreția hipotalamică de GnRH și LH la animale experimentale și în vitro. Efectul inflamator din obezitate si DZ l-am mai prezentat şi la articolul de pe forum
Concluzia mea este că:
la pacientii cu DZ tip 2 ar trebui urmărite
nivelul testosteronului
nivelul SHBG
simtomele clinice manifeste de hipogonadim
Ulterior dacă se evalueză de către endocrinolog acest hipogonadism manifest să se administreze controlat testosteron cu monitorizarea periodică a prostatei şi markerilor inflamatori si neoplazici ai acesteia (ecograf, RMN, ex urologic, etc.)
Pacientii cu hipogonadism congenital sau dobândit ( ex orhiectomie pt cancer prostatic) trebuie monitorizati pentru a depista apariţia unui potenţial DZ tip2.
Aştept comentarii de la endocrinologi, specialiştii în boli metabolice...