Postări pe forum

Vasile Tudor Grumaz
31 iul. 2021
In Boli metabolice, Nutriţie Spec
Consumul de lichide se imparte in 5-6 prize in timpul zilei si una la culcare. Cresterea diurezei are drept scop eliminarea acidului uric prin urina si reducerea cristalizarii acestuia. VOLUM DE CIRCA 200 ML LICHIDE PE ZI Alimentele interzise sunt: carnea de animal tanar (vitel, miel, pui), carnea de vanat, organe (rinichi, ficat, creier, momite etc.), mezeluri, supe de carne, pateuri de carne, fructe de mare, peste gras, alcool (in special bere si vin), LEGUME mazare, sparanghel, spanac, smochine uscate, concentrate industriale de tomate, sfecla rosie, castraveti, telina, fasole alba, dulciuri concentrate si condimente picante. Alimente permise pacientilor cu guta: lapte dulce sau batut, iaurt, branzeturi nesarate si slabe, grasimi reduse pana la 60 g pe zi; paine alba veche de o zi, fainoase, mamaliga, legume verzi sub forma de supa, creme de legume, cartofi, sucuri de legume, fructe proaspete. Cantitatea de sare admisa zilnic este de 1-2 g pe zi. Pacientilor li se permite consumul de carne slaba: vaca, peste, pasare (100 g de 3 ori pe saptamana), in special fiarta. In zilele fara carne se vor consuma branzeturi slabe, iaurt si unt. Ouale sunt permise in cantitate de maxim trei pe saptamana, preferabil in compozitia mancarurilor. Important de retinut este ca aceasta boala nu se vindeca, dar se poate tine sub control prin regim alimentar si cu ajutorul medica mentelor.
0
0
29
Vasile Tudor Grumaz
28 iul. 2021
In Boli infecțioase‎ Specialişti
Într-un interviu pentru documentarul „Hold-Up”, celebru virolog francez Luc Montagnier (Premiul Nobel pentru Medicină) declara că, după ce o persoană este vaccinată, virusul nu este ucis sau neutralizat. În schimb, virusul găsește „o altă soluție” sub formă de variante. Virologul ar mai fi spus: „În fiecare țară este la fel: curba vaccinărilor este urmată de curba deceselor.”. Imediat după această declarație, „experți în virologie, epidemiologie și sănătate publică” au sărit ca arși și au susținut că această afirmație este falsă, deoarece mutațiile fac parte din evoluția naturală a virușilor. Acest lucru nu explică însă evoluția paradoxală a pandemiei: țările cu o rată mare de vaccinare nu stăpânesc mai bine epidemia comparativ cu cele cu o rată mică de vaccinare. Dimpotrivă. De exemplu, dacă comparăm datele valabile la 24 iulie 2021 observăm că numărul de infecții, spitalizări, decese este în creștere semnificativă în țările „fruntașe” la vaccinări (Marea Britanie, Spania, Portugalia, Israel, Ungaria, Polonia etc.) comparativ cu țările care au vaccinat mai puțin (România, Bulgaria). Mai mult, apare și un paralelism inexplicabil: odată cu atingerea unui prag de 30% populație vaccinată, apare și o creștere a cazurilor de infectați. Unii cercetători încearcă să lege această evoluție de două fenomene cunoscute: antibody-dependent enhancement (ADE) și enhancement respiratory disease (ERD). Antibody-dependent enhancement (ADE) este un fenomen în care legarea unui virus la anticorpi îmbunătățește intrarea acestuia în celulele gazdă, urmată de replicarea acestuia. ADE poate provoca boli respiratorii grave și leziuni pulmonare acute după infecția cu virusul respirator (ERD) cu simptome de infiltrare monocitară și un exces de eozinofile în căile respiratorii. ADE împreună cu mecanismele dependente de celulele helper T de tip 2 pot contribui la dezvoltarea bolii asociate vaccinului (VADE) Anticorpii (structurile în formă de Y) se leagă atât la viruși, cât și la receptorii Fc gamma (etichetați FcγRII), pe celulele imune care promovează infecția celulară (https://en.wikipedia.org/wiki/Antibody-dependent_enhancement) Altfel spus, ADE apare atunci când anticorpii generați în timpul unui răspuns imun recunosc și se leagă de un agent patogen, dar nu pot preveni infecția. În schimb, acești anticorpi acționează ca un „cal troian”, permițând agentului patogen să pătrundă în celule și să exacerbeze răspunsul imun determinând o patologie gravă. În unele situatii, ADE a rezultat din vaccinare cum ar fi de exemplu, la un vaccin pentru virusul respirator sincițial (RSV), pentru rujeolă (o versiune timpurie a vaccinului realizată prin inactivarea virusului) sau recent (2016) după vaccinare anti-virusul dengue (vaccinul a fost dat la 800.000 de copii din Filipine – paisprezece copii vaccinați au murit după ce au întâlnit virusul dengue în comunitate și drept urmare vaccinul a fost recomandat numai copiilor cu vârsta peste 9 ani care fuseseră deja expuși la virus). Enhancement respiratory disease (ERD) include mecanisme non-bazate pe anticorpi, cum ar fi cascadele de citokine și imunopatologia mediată de celule. ERD are manifestari clinice severe de infecții virale respiratorii asociate cu intervenții medicale (în special vaccinuri). Manifestări clinice similare pot apărea ca rezultat al infecțiilor naturale. ERD poate fi asociat cu o gamă largă de mecanisme moleculare, incluzând activitatea anticorpilor dependenți de FcR și activarea complementului (adică ADE), dar și altor mecanisme independente de anticorpi, cum ar fi moartea celulelor țesuturilor, eliberarea citokinelor și / sau celulele imune locale activare. ADE și ERD au fost raportate pentru SARS-CoV și MERS-CoV atât in vitro, cât și in vivo. Măsura în care ADE contribuie la imunopatologia COVID-19 este investigată activ în prezent. Astfel, într-un articol (Antibody-dependent enhancement and SARS-CoV-2 vaccines and therapies, Nature Microbiology vol. 5, pag.1185–1191, 2020, https://www.nature.com/articles/s41564-020-00789-5) – care recenzează peste 100 de publicatii pe aceasta tema, Wen Shi Lee , Adam K. Wheatley , Stephen J. Kent , Brandon J. DeKosky  afirmă „Datele din studiul SARS-CoV și al altor virusuri respiratorii sugerează că anticorpii anti-SARS-CoV-2 ar putea exacerba COVID-19 prin îmbunătățirea dependenței de anticorpi (ADE). Studiile anterioare privind vaccinul respirator sincițial și virusul dengue au evidențiat riscuri de siguranță clinică la om legate de ADE, rezultând în studiile de vaccin eșuate.”. Sunt prezentate în acest articolposibilele mecanisme ale ADE în SARS-CoV-2, câteva principii de atenuare a riscurilor pentru vaccinuri și terapii, ce tipuri de studii ar putea dezvălui relevanța ADE în patologia bolii COVID-19 și se examinează modul în care datele emergente ar putea influența intervențiile clinice. Selectez câteva afirmații. Cu privire la mecanisme: „ADE apare prin două mecanisme distincte în infecțiile virale: prin preluarea îmbunătățită a virusului mediat de anticorpi în receptorii Fc gamma IIa (FcγRIIa) care exprimă celulele fagocitare care duc la creșterea infecției virale și a replicării acestora sau prin funcțiile efectoare excesive mediate de Fc ale anticorpilor sau formarea de complex imunitar care provoacă inflamație și iunopatologie îmbunătățite. Datele disponibile sugerează că cel mai probabil mecanism ADE relevant pentru patologia COVID-19 este formarea de complexe imune anticorp-antigen care duce la activarea excesivă a cascadei imune în țesutul pulmonar” Cu privire la riscurile vaccinurilor SARS-CoV-2: a. pentru ERD „Studii la șoareci au arătat imunopatologie ERD la animalele vaccinate cu SARS-CoV după provocarea virală. Imunopatologia observată a fost în mare parte împotriva proteinei nucleocapsidelor. Hashem și colab. au arătat că șoarecii vaccinați cu un vector viral adenovirus 5 care exprimă MERS-CoV S1 au prezentat patologie pulmonară în urma provocării virale, în ciuda conferirii protecției. Profilurile de siguranță ale vaccinurilor COVID-19 trebuie monitorizate îndeaproape în timp real în timpul studiilor de eficacitate umană, în special pentru modalitățile de vaccinare care pot avea un potențial teoretic mai mare de a provoca imunopatologie (cum ar fi formulări inactivate de virus întreg sau vectori virali).”. b. pentru ADE „Dovezile pentru ADE induse de vaccin la modelele animale ale SARS-CoV sunt contradictorii și ridică potențiale probleme de siguranță. Studiile de imunizare SARS-CoV pe modele animale au produs astfel rezultate care variază foarte mult în ceea ce privește eficacitatea de protecție, imunopatologia și potențialul ADE, în funcție de strategia de vaccinare utilizată. Interesante sunt analizele privind eficiența unor terapii (anticorpi monoclonali, transfuzii etc.) în contextul ADE. Autorii concluzionează: „ADE a fost observată în SARS, MERS și alte infecții cu virus respirator uman, inclusiv RSV și rujeolă, ceea ce sugerează un risc real de ADE pentru vaccinurile SARS-CoV-2 și intervențiile pe bază de anticorpi. Cu toate acestea, datele clinice nu au stabilit încă pe deplin un rol pentru ADE în patologia COVID-19 umană. Pașii pentru reducerea riscurilor de ADE de la imunoterapii includ inducerea sau administrarea de doze mari de anticorpi neutralizanți puternici, mai degrabă decât concentrații mai mici de anticorpi non-neutralizanți care ar fi mai probabil să provoace ADE. Mergând mai departe, va fi crucial să se evalueze seturile de date clinice pentru animale și semne de ADE și să se echilibreze riscurile de siguranță legate de ADE cu eficacitatea intervenției dacă se observă ADE clinică. Studiile clinice animale și umane în curs vor oferi informații importante despre mecanismele ADE în COVID-19. O astfel de dovadă este extrem de necesară pentru a asigura siguranța produsului în intervențiile medicale la scară largă care sunt probabil necesare pentru a reduce povara globală a COVID-19. Alt autor, Darrell O. Ricke în Two Different Antibody-Dependent Enhancement (ADE) Risks for SARS-CoV-2 Antibodies (Frontiers in Immunology, 2021, https://www.researchgate.net/publication/349569875_Two_Different_Antibody-Dependent_Enhancement_ADE_Risks_for_SARS-CoV-2_Antibodies) ajunge la concluzii asemanatoare: „Progresia bolii COVID-19 include limfopenie, citokine și chemokine proinflamatorii crescute, acumularea de macrofage și neutrofile în plămâni, dereglare imunitară, furtuni de citokine, sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS) etc. Dezvoltarea vaccinurilor pentru SARS, MERS-CoV și alte coronavirusuri au fost dificil de creat datorită răspunsurilor îmbunătățite ale bolii (ADE) induse de vaccin la modelele animale. Mai mulți betacoronavirusuri, inclusiv SARS-CoV-2 și SARS-CoV-1, extind tropismul celular prin infectarea unor celule fagocitare (macrofage imature și celule dendritice) prin absorbția de virus a receptorului Fc legat de anticorpi. Îmbunătățirea dependentă de anticorpi (ADE) poate fi implicată în observarea clinică a severității crescute a simptomelor asociate cu niveluri ridicate timpurii de anticorpi SARS-CoV-2 la pacienți. Sugarii cu sindrom inflamator multisistemic la copii (MIS-C) asociat cu COVID-19 pot avea, de asemenea, ADE cauzată de anticorpii SARS-CoV-2 dobândiți matern, legați de mastocite. Riscurile ADE asociate cu SARS-CoV-2 au implicații pentru tratamentele COVID-19 și MIS-C, vaccinurile cu celule B, terapia cu anticorpi SARS-CoV-2 și terapia cu plasmă convalescentă pentru pacienți. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de mastocite pot fi implicați în MIS-C și sindromul inflamator multisistem la adulți (MIS-A) după infecția inițială COVID-19. Anticorpii SARS-CoV-2 legați de receptorii Fc de pe macrofage și mastocite pot reprezenta două mecanisme diferite pentru ADE la pacienți.Aceste două riscuri diferite ale ADE au posibile implicații pentru vaccinurile cu celule B SARS-CoV-2 pentru subseturi de populații bazate pe vârstă, anticorpi cu reactivitate încrucișată, variabilități ale nivelurilor de anticorpi în timp și sarcină. Aceste modele pun un accent sporit pe importanța dezvoltării de vaccinuri cu celule T SARS-CoV-2 sigure care nu depind de anticorpi.” Există și opinii contrare mai ales pe site-ri de informare, de propaganda, cum este de exemplu https://www.chop.edu/centers-programs/vaccine-education-center/vaccine-safety/antibody-dependent-enhancement-and-vaccines Iată răspunsurile la două întrebări: 1.Ar trebui să fiu îngrijorat de faptul că copilul meu va dezvolta ADE după vaccinare? Vaccinurile recomandate în mod curent astăzi nu provoacă ADE. Dacă ar face acest lucru, vor fi eliminate din utilizare. Studiile clinice de fază III sunt concepute pentru a descoperi reacțiile adverse frecvente sau severe înainte ca vaccinul să fie aprobat pentru utilizare. 2.Noile vaccinuri COVID-19 pot provoca ADE? Nici boala COVID-19 și nici noile vaccinuri COVID-19 nu au prezentat dovezi ale cauzării ADE. Persoanele infectate cu SARS-CoV-2, virusul care cauzează COVID-19, nu au fost susceptibile de a dezvolta ADE după expunerea repetată. Acest lucru este valabil și pentru alte coronavirusuri. De asemenea, studiile privind vaccinurile în laborator cu animale sau în studiile clinice efectuate la oameni nu au găsit dovezi ale ADE În concluzie, există o suspiciune rezonabilă că vaccinurile ar putea declanșa ADE; când există incertitudini și controverse științifice în aplicarea unor măsuri este recomandabilă precauția maximă. Cu atât mai mult la minori și tineri. P.S.1. Prezenta notiță este adresată „experților”, vedetele pandemiei (la televizor) care ne sufocă cu tot felul de sfaturi, amenințări și previziuni apocaliptice. De aici limbajul tehnic utilizat. Sper să-l înțeleagă. P.S.2. Alt paradox: deși vaccinații sunt protejați față de varianta delta doar în proporție de 39% (potrivit declarațiilor oficialilor din Israel), transmit virusul, reprezintă 40% dintre cei internați și mor de COVID-19, nevaccinații sunt acuzați de toate relele. Poate pentru că ultimii nu contribuie la progresul științei și la bunăstarea financiară a firmelor producătoare de vaccinuri? P.S.3. Sunt întrebat de ce nu răspund atacurilor la persoană venite din partea a diferitelor personaje. Răspunsul e simplu: prefer să-i ignor pentru că nu mă afectează și interesează părerea persoanelor respective și știu că dacă „te bagi în tărâță te mănâncă porcii”. sursa foto: the-scientist.com Blog Prof. Univ. Dr. Vasile Astărăstoae. - LINK Publicat de iulie 25, 2021
Un PARADOX content media
0
0
21
Vasile Tudor Grumaz
06 iun. 2021
In Relații interumane
PUNCTE CHEIE Uneori, inima are nevoie să fie obiectivul romantic al cuiva. Când se face în mod corect, autocontrolul are o valoare imensă în viață și dragoste. Alimentarea ei, mai degrabă decât comportamentul preventiv, este cea mai eficientă metodă de autocontrol în iubirea profundă. Prea mult control de sine, care se asociază cu un comportament de control al celuilalt, este un motiv major pentru deteriorarea iubirii. „Nu este păcat dacă încalci câteva legi din când în când. Atâta timp cât nu spargi ceva. ” —Mae West „Iubește și fă ce vrei”. - Sfântul Augustin „Ascultă-ți inima, nu poți face nimic altceva.” —Roxette Obținerea autocontrolului este o bătălie, în care victoria depinde de respingerea răspunsurilor emoționale spontane ale inimii cu voința deliberată a minții. Deși este important în viață să ne echilibrăm gândurile și emoțiile, în problemele inimii, a face acest lucru este mai puțin simplu. În serialul de televiziune american „The Good Wife”, protagonista, Alicia Florrick, este întrebată cum face dragostea să depășească pasiunea. „Cred că nu este vorba doar de inimă”, spune ea. „Uneori, inima are nevoie de direcție.” Florrick are dreptate (chiar dacă în anotimpurile ulterioare și-a părăsit soțul); uneori și cumva, trebuie să faceți compromisuri, deoarece acest lucru vă poate crește în cele din urmă înflorirea personală (Ben-Ze'ev, 2019). Avem nevoie de o anumită cantitate de autocontrol pentru a reduce impactul dorinței imediate și pentru a alimenta valorile romantice pe termen lung, precum profunzimea, bunătatea, respectul, generozitatea și recunoștința . În cultivarea iubirii profunde, se poate, după cum indică Augustin, să meargă după inima cuiva. O femeie, divorțată de mulți ani, a spus: „De șase ani, am avut o aventură cu un bărbat căsătorit. L-am iubit foarte mult și am făcut sex minunat. Odată ce am aflat că avea și relații cu alte femei, am întrerupt relația noastră ”. Deși această femeie nu avea o relație exclusivă cu iubitul ei căsătorit și ea putea accepta să fie a doua după soția sa; relațiile sale cu alte femei i-au rupt iluzia romantică: “că, fiind doar cu ea, acest bărbat și-a urmat inima autentică și profundă.” Ce este autocontrolul? „Schema stoică de a ne satisface dorințele prin renunțarea la dorințele noastre, este ca și cum ne-am tăia picioarele atunci când vrem pantofi.” —Jonathan Swift „Dacă nu îți poți controla emoțiile, nu îți poți controla banii.” —Warren Buffet Auto-control este abilitatea de a gestiona impulsurile noastre, emoțiile și dorințele , în scopul de a realiza pe termen lung realizări. Autocontrolul înlocuiește de obicei răspunsurile inițiale, spontane, cu răspunsuri mai deliberate care provin din gândire și planificare. Autocontrolul necesită un tip de energie mentală sofisticată care ține cont de trecut, prezent și viitor. Autocontrolul poate fi evaluat în afirmații precum „Am o bună rezistență la tentației” și „Sunt capabil să lucrez eficient în vederea atingerii obiectivelor pe termen lung”. Multe studii indică marea valoare a autocontrolului și daunele semnificative cauzate în absența acestuia. Într-adevăr, un studiu a constatat că adolescenții cu un nivel ridicat de autocontrol se aflau în relații intime mai bune 23 de ani mai târziu, experimentează o satisfacție mai mare a relației, un conflict mai redus și o comunicare mai bună cu partenerii lor (Allemand și colab., 2019). Este mult mai ușor să controlăm modul în care ne procesăm și ne exprimăm emoțiile decât să controlăm aspectul acestor emoții. Cu alte cuvinte, gestionarea emoțiilor este adesea capacitatea de a alege modul în care le exprimăm. Este sănătos să ne exprimăm emoțiile, dar cum și când facem acest lucru sunt la fel de importante. Stabilirea granițelor romantice și dezvoltarea idealurilor romantice „Abia când am ajuns la șaptezeci de ani, am putut urma dictatele propriei mele inimi; căci ceea ce doream nu mai depășea limitele dreptului. ” —Confucius „Mențin o dietă sănătoasă, dar uneori merit o înghețată de ciocolată seara. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește viața mea amoroasă - după ce am respins trei bărbați fermecători, atrăgători, deși indezirabili, am simțit că merit o înghețată romantică de ciocolată sub forma unui iubit fierbinte pe care mi-l doream.” —Amelie Limitele sunt esențiale în viața noastră: a fi alături de alte persoane necesită limitarea propriilor dorințe, care ar putea răni pe alții. Există o tensiune între granițe stabile care protejează experiențele familiare și dorința de a avea experiențe noi, în care granițele normative sunt încălcate. Această tensiune dintre libertate și angajament poate face oamenii să simtă că sunt ținuți în captivitate. Când vorbim despre autocontrol, ne referim, de obicei, la stabilirea unor limite care blochează tentațiile emoționale negative, cum ar fi consumul de alimente nedorite sau interzicerea sexului ocazional. În ciuda importanței unor astfel de măsuri preventive, o formă mai semnificativă de autocontrol poate fi văzută atunci când ne hrănim propriile idealuri și îmbunătățim împlinirea de sine. Hrănirea se referă adesea la modul în care ajutăm pe altcineva, cum ar fi copiii noștri, să se dezvolte. Cu toate acestea, ne putem hrăni și pe noi înșine și pe relațiile noastre intime. Generozitatea, recunoștința, compasiunea, grija și sensibilitatea sunt exemple de comportament nutritiv semnificativ. La fel, este mai ușor să nu mâncați junk food atunci când hrăniți principiile nutriției sănătoase . În acest caz, prevenirea nu este doar rezultatul unei lupte dureroase cu ispita, ci este în esență o menținere plăcută a valorilor semnificative. Autocontrolul în alimentație se realizează nu doar prin alegerea de a nu consuma alimente nesănătoase, ci și, poate mai semnificativ, în alimentarea avantajelor pozitive ale unei alimentații sănătoase. Hrănirea dragostei și scoaterea în evidență a partenerului cuiva este un comportament optim pentru promovarea relațiilor romantice . Dacă ne angajăm în multe activități de hrănire, ne simțim mai bine cu noi înșine și acest sentiment este un fel de auto-imunizare împotriva capcanelor ispitei. Cu toate acestea, la fel ca vaccinul COVID, succesul nu este garantat și poate fi necesar să fiți vaccinat în fiecare an. Deși relațiile romantice necesită atât activități de hrănire, cât și activități preventive, pentru a îndura iubirea, comportamentul de hrănire trebuie să ocupe un loc central. De multe ori construim garduri în jurul granițelor noastre pentru a ne împiedica să fim doar la un pas de a le traversa. Acest lucru poate fi văzut în regulile diferitelor religii, care cer ca femeile să adopte un aspect modest pentru a preveni tentația. Deși intenționate să deturneze oamenii de la ultimul pas înainte de a se purta rău, astfel de garduri îi împiedică, de asemenea, să se angajeze în activități normative plăcute (Ben-Ze'ev și Goussinsky, 2008). Prea mult autocontrol este la fel de problematic. Într-adevăr, în studiul lui Karen Kayser (1993) despre căsătoriile neîmplinite, evenimentele majore responsabile de deteriorarea iubirii implică comportamentul de control al partenerului, în special comportamentul care constă în luarea deciziilor unilaterale care nu respectă opinia respondentului. Autocontrol, exclusivitate și unicitate „O moralitate bazată în întregime pe reguli și principii generale este tiranică și disproporționată și că numai cei care acordă beneficii echitabile pentru diferențele individuale subtile au un sentiment adecvat pentru cerințele mai profunde ale eticii.” —Stephen Toulmin „Sunt îndrăgostit de tine iubito, voi încălca toate regulile.” —Tina Turner „Dacă cei mai bogați oameni ai lumii, Bill Gates și Jeff Bezos, nu își pot menține fericite soțiile, ce șanse avem noi ceilalți?” -Necunoscut Autocontrolul este semnificativ în prioritizarea valorilor viitoare profunde; acest lucru este în contrast cu tendința noastră emoțională naturală de a prefera prezentul momentan. Deseori caracterizăm exclusivitatea romantică în termeni negativi atunci când ne referim la limitele sale stricte, în timp ce unicitatea romantică este constituită din termeni pozitivi care se referă la idealuri de îngrijire și adecvare personală. Prin urmare, dacă se urmărește concentrarea asupra unicității, mai degrabă decât asupra exclusivității, ne îndepărtăm de a privi iubirea ca fiind controlarea și limitarea iubirii noastre pentru îmbunătățirea naturii unice a partenerului nostru. O astfel de viziune este esențială pentru aprofundarea relațiilor romantice durabile și pentru a permite fiecărui partener să ofere mai mult și să devină mai răbdător față de partenerul său. https://www.psychologytoday.com/intl/blog/in-the-name-love/202105/why-romantic-relationships-need-boundaries Dacă ai nevoie de consultanţă în gestionarea emoţiilor apelează la specialistul nostru
De ce relațiile romantice au nevoie de granițe. content media
0
0
68
Vasile Tudor Grumaz
06 iun. 2021
In Boli infecțioase‎ Specialişti
Au fost descoperite primele dovezi ale unei legături genetice care explică de ce unele persoane care se infectează cu Covid-19 nu se îmbolnăvesc. O echipă științifică și medicală condusă de Universitatea Newcastle, Marea Britanie, a demonstrat că gena, HLA-DRB1 * 04: 01, se găsește de trei ori mai des la persoanele asimptomatice. Acest lucru sugerează că persoanele cu această genă au un anumit nivel de protecție împotriva Covidului sever. Studiul, finanțat de Innovate UK, agenția britanică de inovare, a comparat persoanele asimptomatice cu pacienții din aceeași comunitate care au dezvoltat Covid sever, dar nu au avut boli de bază, și este publicat în revista HLA . Echipa de studiu consideră că aceasta este prima dovadă clară a rezistenței genetice, deoarece acest studiu a comparat persoanele grav afectate cu un grup asimptomatic COVID și a folosit secvențierea generației următoare pentru a se concentra în detaliu și la scară pe genele HLA care sunt ambalate împreună pe cromozomul 6. Altele studiile au scanat întregul genom, dar această abordare este mai puțin eficientă în complexul de tipare a țesuturilor. Studiile la nivelul genomului pot fi comparate cu o imagine de satelit. Densitatea și complexitatea ridicate a complexului de histocompatibilitate și variația în diferite populații înseamnă că pot fi trecute cu vederea variații semnificative. De exemplu, diferite alele sau versiuni ale aceleiași gene ar putea avea efecte opuse asupra răspunsului imun. Acest studiu a fost mult mai concentrat și a comparat simptomaticii cu asimptomaticii din aceeași populație, dezvăluind calitățile „protectoare” ale alelei. Se știe că gena antigenului leucocitar uman identificat, HLA-DRB1 * 04: 01, este direct corelată cu latitudinea și longitudinea. Aceasta înseamnă că mai multe persoane din nordul și vestul Europei vor avea probabil această genă. Acest lucru sugerează că populațiile de origine europeană vor fi mai susceptibile de a rămâne asimptomatice, dar vor transmite în continuare boala populațiilor sensibile. Dr. Carlos Echevarria de la Institutul de Cercetare Translațională și Clinică, Universitatea Newcastle, care lucrează și ca consultant respirator în Newcastle Hospitals NHS Foundation Trust și este coautor al lucrării, afirmă că: „Aceasta este o constatare importantă, deoarece poate explica de ce unii oameni care se infectează cu virusul Covid, nu se îmbolnăvesc. David Langton David Langton, ExplantLab și autor al studiului. Credit: ExplantLab „Ne-ar putea conduce la un test genetic care ar putea indica pe cine trebuie să acordăm prioritate pentru viitoarele vaccinări”. „La nivel de populație, este important să știm acest lucru, deoarece atunci când avem o mulțime de oameni care sunt rezistenți, astfel încât când se infectează cu Covid, dar nu prezintă simptome, riscă să răspândească virusul în timp ce sunt asimptomatici”. Efectul legării genelor de geolocalizare este un concept științific acceptat și este bine cunoscut faptul că genele HLA se dezvoltă de-a lungul generațiilor ca reacție la agenții patogeni care cauzează boli. Autorul studiului, David Langton, a cărui companie ExplantLab a ajutat la finanțarea studiului printr-un premiu de cercetare Innovate UK, a adăugat: „Unele dintre cele mai interesante descoperiri au fost relațiile dintre longitudine și latitudine și frecvența genei HLA. De mult timp se știe că incidența sclerozei multiple crește odată cu creșterea latitudinii. Acest lucru a fost afectat parțial de reducerea expunerii la UV și, prin urmare, de niveluri mai scăzute de vitamina D. Nu eram conștienți, totuși, că una dintre principalele gene de risc pentru SM, adică DRB1 * 15: 01, se corelează direct cu latitudinea. Acest lucru evidențiază interacțiunea complexă dintre mediu, genetică și boală. Știm că unele gene HLA sunt receptive la vitamina D și că nivelurile scăzute de vitamina D sunt un factor de risc pentru COVID sever și facem lucrări suplimentare în acest domeniu. ” Studiul a utilizat probe de la 49 de pacienți cu Covid sever care au fost spitalizați cu insuficiență respiratorie, probe dintr-un grup asimptomatic de 69 de lucrători din spital care au dat test pozitiv prin testarea de rutină a anticorpilor din sânge și un grup de control dintr-un studiu privind relația dintre genotipurile HLA și rezultatele unei intervenții chirurgicale de substituție articulară. Cercetarea a folosit mașini de secvențiat de generația următoare pentru a studia în detaliu diferitele versiuni sau alele ale genelor HLA, care au fost combinate cu o varietate de expertiză și modelare. Lucrarea a fost limitată la eșantioane din nord-estul Angliei în timpul primei blocări, această variație redusă în grupurile de studiu, dar vor fi necesare mai multe studii în Marea Britanie și alte populații, deoarece pot exista copii diferite ale genelor HLA care oferă rezistență la alte populații. Referință: „Influența genotipului HLA asupra severității infecției COVID-19 : de David J. Langton, Stephen C. Bourke, Benedicte A. Lie, Gabrielle Reiff, Shonali Natu, Rebecca Darlay, John Burn și Carlos Echevarria, 25 aprilie 2021, HLA . DOI: 10.1111 / tan.14284 Lucrarea a fost rezultatul unei colaborări dintre Universitatea Newcastle, Newcastle Hospitals NHS Foundation Trust, Northumbria Healthcare NHS Foundation Trust, precum și Spitalul Universitar James Cook și North Tees și Hartlepool Hospitals NHS Foundation Trust. Co-autorul, profesorul Sir John Burn, profesor de genetică clinică la Universitatea Newcastle a declarat: „SRAS Cov-2 este una dintre cele mai mari amenințări cu care s-a confruntat omenirea. Cu cât înțelegem mai mult de ce unii oameni se îmbolnăvesc, cu atât ne putem apăra mai bine împotriva acestui virus și alții ca acesta în viitor. ” https://scitechdaily.com/genetic-link-discovered-explaining-why-some-people-who-catch-covid-19-dont-become-sick/
S-a descoperit un link genetic explicând de ce unele persoane care prind COVID-19 nu se îmbolnăvesc (ceea ce bănuiam) content media
0
0
19
Vasile Tudor Grumaz
24 mai 2021
In Relații interumane
Odată ce cuplurile s-au înțeles în a respecta aceste reguli, relația lor s-a îmbunătățit considerabil. S-a mai spus, căsătoria este o lungă conversație. Dintre numeroasele conversaţii pe care soții le desfăşoară pe parcursul timpului petrecut împreună, cele mai importante sunt cele care oferă compromisuri sau generează un acord care îi ajută să treacă împreună printr-o problemă sau să ajungă la aceeaşi soluţie . Ar putea fi la fel de simplu ca să fiți de acord să faceți și să respectați un buget pentru a evita neînțelegerile financiare sau să fiți de acord cu privire la aspectul pedepselor aplicate copiilor în gospodăria dvs., astfel încât să nu vă subminaţi unul pe altul în fața copiilor. Nici un cuplu nu este de acord în toate; dar pentru a ajunge pentru a spune în final „bine, iată ce putem face” iar apoi să reuşim să eliminăm disensiunile este o tactică crucială pentru fericirea generală. Ca urmare, am întrebat: Care sunt acele lucruri pe care le-a convenit un cuplu şi care, în cele din urmă, au îmbunătățit căsătoria? Adică, ce compromis sau înțelegere sau sentiment împărtășit a avut în mod clar un impact pozitiv ulterior? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări, am chestionat cu aproape o duzină de mame și tați, toți identificând acele momente din timpul căsătoriilor lor, momente în care tensiunile erau mari și apoi cum au ajuns la un acord care le-au stabilizat relaţia în bine. I ată ce au făcut, cum au făcut-o și ce le-a îmbunătățit enorm relațiile. 1. Am convenit să aplicăm consecințe coerente „Copiii noștri au patru și șase ani, iar eu și soția mea nu am fost niciodată de acord privind modul de acţinue disciplinar solicitat copiilor noştri. Cred că am fost amândoi atât de epuizați având un copil imediat după ce am crescut altul, încât am neglijat să avem acestă conversație: „Ce se întâmplă când vor avea vârsta la care vor face alegeri rele?” Până acum totul a fost ca un proces în evoluție. Inițial, nici unul dintre noi nu a fost de acord asupra a ceea ce necesita aplicarea acțiunilor disciplinare. Ea afirma ceva. Eu consideram necesar altceva. Copiii erau derutați. În acel moment ne-am certat unul cu celălalt până când în amândoi am cedat și am renunțat la rezolvarea problemei . A fost nevoie de multe conversații, dar, în cele din urmă, amândoi am fost de acord că cel mai rău lucru pe care îl putem face este să ne subminăm reciproc în faţa copiilor. Deci, dacă se întâmplă ceva, mai degrabă decât să acționăm sub impulsul momentului, trebuie să ne informăm reciproc și să decidem ce să facem ulterior. În acest fel suntem cu toții de aceeași parte - eu, soția mea și copiii noștri. Sunt sigur că vom face greșeli și derapaje, dar comunicarea și sprijinul reciproc ne-au ajutat cu siguranță să ne creștem copii ca şi părinți și ca un cuplu. ” - Brian, 38 de ani, Tennessee 2. Am convenit să stabilim granițe ferme cu socrii noștri „Odată ce emoţiile generate de nașterea fiului nostru s-au disipat iar viața a început să se întoarcă la rutina zilnică, socrii noștri (de ambele părți) deveniseră excesiv de prezenţi în casa și în viața noastră. Îi iubesc, îmi sunt dragi, dar aveam nevoie de spațiu. A fost o conversație greu de purtat. Am avut-o împreună cu soția mea, iar ea a luat totul la modul personal. S-a simţit jignită și a spus că nu apreciez tot ajutorul pe care părinţii noştrii ni-l acordă. A existat multă tensiune după această conversație inițială. A durat câteva săptămâni, până când am ridicat din nou problema. Sincer, am fost șocat, dar cred că a ajuns și ea la aceeaşi concluzie. Așa că am convenit ca timpul petrecut cu bunicile și bunicii ar fi mai special dacă nu ar fi aproape toată ziua şi toate zilele. Chiar dacă a existat o anumită înțelegere când am stabilit acest lucru prima dată, totul pare să fi funcționat. Acum eu și soția mea suntem profund implicaţi în propria noastră viață, mai degrabă decât să încercăm să construim una în jurul prezenței altor oameni. ” - Chris, 33 de ani, Connecticut 3. Am convenit să respectăm un buget „Când ne-am căsătorit pentru prima dată, pachetele Amazon apăreau aproape zilnic în pragul ușii noastre. Nu cadouri ci lucruri de care soția mea avea „nevoie” pentru noua noastră casă și pentru noua noastră viață împreună. Cu siguranță nu ne confruntam cu teme financiare, dar totul a devenit un mod atât de obișnuit încât am simţit nevoia că trebuie să vorbesc. Soția mea a fost supărată pe mine și mi-a spus că nu apreciez că ea încearcă să facă casa să arate frumos. Am afirmat că arată frumos casa și că trebuie să acordăm prioritate gestionării banilor noștri înainte ca aceasta să devină o problemă. Acesta a fost o problemă dureroasă iar pentru o vreme nu am vorbit despre acest lucru - timp de câteva luni. Ea pur și simplu s-a așezat și s-a înfuriat. Apoi, a aflat că doi prieteni de-ai noștri - un cuplu căsătorit - s-au despărțit din cauza problemelor legate de bani. Nici măcar nu era vorba de cheltuieli nesăbuite, pur și simplu ei nefiind de acord asupra modului de cheltuire a banilor din casă. Evident, nu am vrut să se întâmple şi cu noi acest lucru. Ca urmare, ne-am stabilit un buget săptămânal care a permis cheltuirea unor „bani pentru amuzament”, dar și economii, investiții și fonduri de urgență. Mă bucur atât de mult că am fost de acord să ne gestionăm banii. Așa cum am spus, am văzut prea multe povești de avertizare pentru a le lua cu ușurință. ” - Max, 37 de ani, New Jersey 4. Am fost de acord să respectăm limitele de timp în faţa ecranului „Pentru copii și pentru noi - și recunosc că am fost cel mai mare infractor. Ador jocurile video. Am fost întotdeauna un mare jucător și mereu am crezut că soția mea nu „a înţeles” niciodată acest comportament. Am crezut că este suficient ca ea să-mi tolereze pasiunea ca şi un hobby și să mă lase să-mi îndeplinesc sarcinile ulterior. Mi-a reproşat că prefer să petrec timpul online cu acești oameni pe care nici măcar nu îi cunoșteam decât cu ea. Am crezut că reacționează excesiv și am cam ignorat-o. Apoi am început să observ cum copiii erau lipiți de telefoanele lor aproape toată noaptea. Mi-a venit în minte că soția mea era singură. Nu a spus acest lucru niciodată, dar abia ne-am vorbit, iar relația noastră s-a desfăşurat pentru o vreme ca şi condusă de un fel de pilot automat. Mult mai mult, mi-am dat seama că ofer un exemplu prost copiilor jucând atât de mult. Conversația pe care am avut-o eu și soția mea a fost una decisivă şi mi-am redus mult din timpul petrecut cu jocurile online. Ea a spus că se simte vinovată deoarece știa că este ceva ce îmi place, dar i-am spus că o iubesc pe ea și nu am dorit ca ele să fie cauza unei rupturi dintre noi. Ca urmare am fost de acord să limitez timpul de joc la câteva ore pe săptămână iar ea a recunoscut că jocurile nu sunt un motiv folosit de mine pentru a evita să fim împreună. Oricât de stupid pare, eu cred că a fost o adevărată piatră de hotar pentru căsătoria noastră în ceea ce privește comunicarea și recunoașterea faptului că lucrurile nu stau bine ”. - Jimmy, 36 de ani, Massachusetts 5. Am fost de acord să ne programăm sexul „Mai exact, am început să îl punem în calendar. Cred că amândoi am fost cu adevărat nesiguri în ceea ce privește acest lucru, deoarece am crezut că acest lucru înseamnă că devenim neatractivi unul față de celălalt și ca urmare a existat o tensiune nerostită din această cauză. Aș acuza-o că nu mă face să mă simt dorit. Ea ar face la fel. Dar ne-am dat seama că motivul nu a fost pentru că nu am fost atrași unul de altul, ci pentru că nu am avut nici un timp liber. Avem copii, locuri de muncă și vieți care necesită doar planificare. Adăugarea sexului la acea listă de priorități nu a fost o corvoadă. În orice caz, odată ce am analizat aceste concepții greșite, ne-am oferit ceva de așteptat cu nerăbdare și am anticipat febril zilele și săptămânile ulterioare una câte una”. - Aaron, 39 de ani, Pennsylvania 6. Am fost de acord să mergem la terapie „Eu și soția mea aveam probleme de aproape un an. Chiar lucruri generale. Stresul muncii. Pandemia. Copiii. Totul fierbea până la punctul în care nu credeam că o putem rezolva singuri. Ei bine, am făcut-o. Eu merg la terapie de când eram la facultate, dar ea nici măcar nu a luat în considerare acest lucru niciodată. Ea provine dintr-o familie în care acest tip de terapie este privit cu indiferenţă, în special de mama ei, care pur și simplu a refuzat chiar să discute ideea de a vedea împreună un terapeut. Ca urmare, i-am spus că o voi părăsi. Nu a fost o amenințare goală. Am sunat-o pe sora mea și am întrebat-o dacă aș putea rămâne la ea cu copiii până când voi afla ce voi face ulterior. Cred că în acel moment totul a devenit real pentru ea. Nu mi-a venit să cred, dar ea s-a apropiat de mine și mi-a spus: „Bine, cum este terapia?” Am avut o conversație - probabil cea mai sinceră, conversație deschisă pe care am avut-o vreodată - și ea a fost de acord că, căsătoria noastră este mai importantă decât mândria ei. Așa că a acceptat să încerce, cu condiția ca, dacă nu se simte confortabilă, să nu fie nevoită să revină. Am considerat că este un lucru corect. Din fericire, au trecut aproape șase luni și, în timp ce ea nu iubește terapia, lucrăm împreună pentru a face relația noastră mai sănătoasă. ” -Evan, 32 de ani, Kentucky 7. Am fost de acord să evităm să ne comunicăm problemele serioase pe mesaje text. „Eu și soția mea avem două stiluri foarte diferite de rezolvare a problemelor. Ei îi place să rezolve lucrurile cât mai curând posibil. Mie îmi place să gândesc și să încerc să obțin toată imaginea de ansamblu înainte de a merge mai departe. Aceasta a devenit o problemă pe măsură ce programele noastre de lucru au devenit tot mai nebunești și a trebuit să ne trimitem mesaje text într-un mod mult mai frecvent pentru a rămâne în legătură. În cele din urmă, conversațile serioase - despre sex, bani, despre relația noastră - au avut loc în întregime pe mesageria text, care a fost doar o rețetă a unui dezastru. Momentele în care vorbeam față în față erau petrecute doar acuzându-ne reciproc despre ceea ce am scris, despre cum am interpretat mesajele, despre ce am vrut să ne spunem cu adevărat unul altuia și toate aceste prostii. Întrucât mesajul textul trebuia să existe ca o parte în relația noastră, a trebuit să ne punem de acord asupra unui cuvânt de cod pe care fiecare dintre noi să îl poată folosi atunci când conversația text a devenit prea serioasă sau ne-am îngrijorat că lucrurile nu au fost interpretate greșit. Dacă oricare dintre noi a trimis un „şoricel” (emoticon) în timpul unei conversații text, acesta a fost codul pentru „Te iubesc. Trebuie să vorbim despre asta. Dar acesta nu este momentul, locul sau modalitatea de a face acest lucru.” Acum, timpul nostru față în față este petrecut mult mai constructiv, chiar dacă avem dezacorduri, iar zilele noastre separate nu sunt petrecute încercând să decodăm mesajele sau ne uităm la ecran și ne așteptăm reciproc să aruncăm mai mult combustibil pe foc . ” -Rick, 38 de ani, Illinois. 8. Am convenit să apelăm la profesioniști pentru a remedia lucrurile în casă „Am încercat să fim un cuplu care rezolvă toate și nu suntem. Acest lucru devenit un adevărat punct de dispută aproape imediat după ce ne-am cumpărat prima noastră casă. A fost un obiectiv superior iar noi ne-am supraestimat capacitățile. Soția mea a fost dispusă să-şi recunoască înfrângerea, dar eu am insistat că accept situaţia şi că am să învăț lucruri noi de pe YouTube și că eu eram perfect capabil să remediez tot ce trebuia de remediat.Ulterior ne-am supărat unul pe celălalt. Am acuzat-o că nu mă susține pentru că nu voia să încerc să repar totul și se irita pentru că reparațiile pe care le-am făcut costau timp, bani și stres. Ca urmare am făcut compromisuri. Mă descurc minunat cu tâmplăria, cu gips-cartonul și cu alte lucruri legate de activitatea de „construcție” sau apropiate de acest gen. Mi-a spus că îi place să mă vadă scufundându-mă într-un astfel de proiecte și rezolvându-le. Așa că mă ocup şi acum de aceste lucruri. Însă problemele legate de instalaţiile sanitare, de încălzire, aer condiţionat precum și de repararea mașinilor am decis să le lăsăm pe seama profesioniștilor. Asta este în afara atribuţiilor mele. Amândoi am fost de acord că timpul și banii pe care îi vom cheltui în acest sens merită pentru faptul de a nu ne certa săptămâni în şir. Până acum, am reuşit. ” -Hannah, 37 de ani, Georgia 9. Am fost de acord asupra definiției legate de noţiunea de „a trișa” „Soția mea este o femeie foarte loială, cinstită. De asemenea, este foarte atractivă, inimoasă și dispusă să ajute pe oricine cu aproape orice. Când un coleg de-al ei de sex masculin a trecut printr-o despărțire, el i-a trimis un mesaj cerându-i sfaturi și sprijin. Acest lucru m-a făcut să mă simt inconfortabil. Ea m-a lăsat să mă uit la mesaje și deși nu era nimic indecent, totuși am simțit că există niște limite emoționale care au fost încălcate. A afirmat că doar încearcă să ajute și am crezut-o, dar am fost foarte rănit și ne-am îndepărtat pentru o vreme. Acest lucru a fost total din vina mea. Cred că am reacționat excesiv. Ea nu este o femeie proastă şi nici îngrămădită, dar mi-am dat seama că, cu adevărat, nu știa să comunice cu un coleg de sex masculin, fapt care m-a supărat. Ca urmare am dicutat de ce am considerat că este inadecvat modul ei de adresare iar ea a făcut tot posibilul să empatizeze. Nu aș vrea să descurajez o ureche prietenoasă oricui trece printr-o perioadă dificilă și cu siguranță eu vreau ca ea să aibă relații bune cu colegii de muncă. Dar știu, de asemenea, că solicitarea constantă de a privi mesajele ei text m-ar obosi foarte repede. Simt că suntem mai mult de aceeași parte acum în ceea ce privește ceea ce amândoi considerăm că este adecvat în modul a proceda în acestr tipuri de situații chiar dacă vor mai apărea vreodată ”. - Marc, 38 de ani, Ohio 10. Am fost de acord să creăm o listă de sarcini pe termen lung „Una dintre cele mai mari rupturi din căsnicia noastră a venit într-o perioadă în care încercam să ne renovăm casa. Amândoi ne-am dorit lucruri diferite și am vrut să ne concentrăm pe diferite proiecte. Ea se concentra pe renovarea interiorului casei iar eu am vrut să lucrez la exterior. Ne-am certat tot timpul despre ceea ce consideram fiecare că era mai important. Mie îmi place să fiu afară, așa că am vrut să-mi dedic timp și bani amenajării exteriorului casei. Ei îi place să aibă oameni în jur și să se distreze, așa că a vrut să modernizeze camera de zi și bucătăria. Ceea ce am convenit în cele din urmă a fost însă că niciunul dintre aceste proiecte nu trebuiau făcute „chiar acum”. Ne-am dat seama că eliminarea presiunii generate de aceste termene imaginare pe care le-am stabilit era o mare ușurare, așa că am creat un Google Doc - o listă de sarcini / dorințe - care se întindea pe următorii cinci ani sau cam așa ceva. Știind că fiecare dintre noi a respectat și a apreciat ceea ce a vrut celălalt să facă, ne-a ajutat să nu ne mai certăm, iar lista noastră a servit de fapt ca un program foarte util pentru a ne ține de drumul cel bun ”. -Coby, 39 de ani, Ohio 11. Am fost de acord să mergem la mai multe evenimente „Suntem căsătoriți de aproape zece ani și a existat o perioadă după nașterea primului nostru fiu, în care s-a desfăşurat o adevărată luptă. Când fiul nostru a împlinit șase ani, noi - soția mea și cu mine - nu aveam deloc nicio legătură romantică. Am devenit colegi de cameră, împărțeam treburile, plăteam facturile și, pur și simplu, coexistam împreună. În ceea ce privește ceea ce ne doream amândoi în acel moment, eram contrar opuşi. Eu am vrut să fiu afară, bucurându-mă de viață, profitând de bunica care s-a oferit pentru a îngriji copilul și obținând o pauză de la activitatea de creștere a copilului. Ea voia să stea, să se odihnească și să se relaxeze. A devenit atât de frustrant încât ne-am simțit foarte supărați unul pe celălalt. Totul a fost înainte de pandemie și am auzit că formația ei preferată cânta la un spectacol în apropiere. Așadar, am surprins-o luând două bilete și am mers la spectacol. Sincer, era prima dată când ieșeam împreună după aproximativ un an. S-a distrat de minune, și așa am făcut și eu. A început o conversație despre ce ar trebui să facem pentru a ieși mai des împreună. Nu cred că vom fi vreodată complet de acord despre acest lucru, dar ea este mai dispusă să iasă din casă, ceea ce este suficient pentru a mă face să aștept cu nerăbdare acest tip de ocazii speciale. ” -Kevin, 37 de ani, California https://www.fatherly.com/love-money/the-one-rule-that-made-our-marriage-so-much-better/ Dacă doriţi să luaţi legătura cu specialistul nostru în această categorie de probleme deschideţi https://www.amedianet.ro
Regulile care au făcut căsătoria noastră mult mai bună, conform celor 11 cupluri intervievate. content media
0
0
53
Vasile Tudor Grumaz
16 mai 2021
In Relații interumane
Cum răspundeți la „ofertele de conectare” ale partenerului dvs.? O atingere pe umăr. Întrebând „Cum a fost la muncă?” Spunându-i ceva: „Nu ai ghici niciodată ce s-a întâmplat cu mine și copiii azi!” Acestea sunt toate apariții cotidiene într-o relație, parte a ritmurilor legăturilor de cuplu. Dar fiecare apariție este o manifestare a unui lucru foarte important: o ofertă pentru conectare. Iar actul de a te îndrepta către, nu departe de ofertele unui partener este un aspect crucial al unei relații fericite, de lungă durată. „Cu cât mai mult observă și răspund partenerilor, cu atât un cuplu se simte mai conectat unul cu celălalt”, spune Cheri Timko , antrenor de relații ar terapeut certificat Gottman. „Aceste momente mici formează cultura relației și determină dacă aceasta generează siguranță pentru fiecare persoană. ” Potrivit legendarului cercetător și expert în relații John Gottman, o modalitate de a determina sănătatea unei relații este de a identifica modul în care membrii răspund la ofertele de conexiune. De fapt, potrivit cercetărilor efectuate de Gottman, cuplurile care au rămas împreună mai mult de șase ani ( adesea punctul de rupere pentru căsătorii ) s-au îndreptat unul către celălalt 86% din timp, în timp ce cei care au divorțat au făcut acest lucru în medie 33% din timp. În forma sa cea mai simplă, o ofertă pentru conectare este o cerere din partea partenerului dvs. pentru atenția dvs., spune Timko. Pot fi inițiatori în conversație („Povestește-mi despre ziua ta”; „Ai auzit ce s-a întâmplat în știri?”) Sau simple gesturi de afecțiune (întinzând mâna pentru o ținere de mână) Atunci când un partener îi face o ofertă celuilalt, destinatarul are trei opțiuni de răspuns: să o accepte, să o refuze sau să se întoarcă împotriva partenerului său, notează Timko. A o accepta înseamnă a te angaja în relația cu el. Întoarcerea înseamnă că o ignoră, fie intenționat, fie prin inconștient. Deși pot părea neimportante, aceste mici interacțiuni sunt incredibil de importante. „Ele pot fi un indicator al sentimentelor noastre nerostite”, spune Timko. „De fapt, partenerii noștri presupun de obicei că răspunsurile noastre la aceste oferte de conexiune dezvăluie modul în care ne gândim la ele, dacă este adevărat sau nu.” De-a lungul timpului, spune ea, judecăm starea de sănătate a relației în funcție de cât de bine este partenerul nostru pregătit să caute aceste oferte și cât de pozitiv răspund la acestea. Înțelegerea ofertei Ofertele de conectare pot fi ușor de ignorat. Stresul și ritmul general de viață pot determina cu ușurință un partener să ignore ofertele sau chiar să nu-și dea seama de importanța lor. „Uneori partenerii inocenți nu recunosc când se face o ofertă de conectare”, spune Meagan Prost, un consilier profesionist autorizat și proprietar al Centrului pentru Inteligența Inimii . „În aceste cazuri, poate exista o oportunitate pentru un cuplu de a împărtăși modalitățile prin care încearcă să se conecteze cu partenerii lor.” Dacă doriți să evitați problema de a vă îndepărta de partenerul dvs., trebuie să începeți prin a acorda atenție și a învăța indicii care vă anunță când partenerul dvs. face o ofertă. Parțial necesită identificarea lucrurilor care vă împiedică. Telefoane. Jocuri. Acel e-mail de la locul de muncă la care simțim nevoia să răspundem chiar acum . Toate lucrurile mici care ne îndepărtează pot aștepta în timp ce răspundem la o ofertă. O altă problemă obișnuită este că un partener, oricât de subtil ar fi în cererea lor, ar putea presupune că partenerul său îl cunoaște suficient de bine pentru a ști imediat când dorește să se conecteze. Dar este posibil să nu se întâmple acest lucru. Citirea minții este pentru personajele X-Men, nu pentru căsătoriți. Dacă tu ești cel care face o ofertă și partenerul tău nu răspunde , este bine să spui „Încerc să ne păstrăm relația”. La naiba, uneori este mai bine să fii în față până când partenerul tău începe să afle care sunt ofertele tale, decât să speri că el sau ea le va recepționa singur. Pe măsură ce insiști, va deveni mai ușor să vezi subtextul a ceea ce va spune. „Vestea bună este că nu trebuie să recepționă toate conexiunile pentru a avea o relație bună”, spune Timko. „Trebuie doar să recepționăm suficient pentru a ne face partenerul să se simtă important și prioritar.” Și nu așa vrem noi toți să se simtă oricum? https:// www.fatherly.com/love-money/bids-of-connection-importance-marriage/ Luați legătura cu specialistul nostru pentru mai multe detalii
Modul în care răspundeți la „Ofertele de conexiune” poate lega sau rupe o căsnicie. content media
0
0
80
Vasile Tudor Grumaz
07 mai 2021
In Relații interumane
Bill și Melinda Gates au anunțat luni (mai 2021) că vor divorța, tweetându-și reciproc că își vor încheia căsătoria de 27 de ani. În petiția de divorț Melindei Gates a numit căsătoria lor „iremediabil ruptă”. Tess Brigham, un terapeut, a declarat publicației Insider că, într-o căsătorie atât de lungă, tensiunea se poate acumula în una dintre cele trei categorii principale de relații sau cele trei I-uri: incompatibilitate, infidelitate și diferențe ireconciliabile. Iată cum cei trei eu pot afecta un cuplu în urma căsătoriei lor, potrivit terapeuților și avocaților. Incompatibilitatea în viață, cheltuieli și obiceiuri romantice poate crea resentimente în timp Brigham a spus că unele dintre cele mai frecvente incompatibilități care duc la divorț sunt politica și religia. Marilyn Chinitz , avocatul divorțului lui Tom Cruise, nu a fost de acord. "Pentru majoritatea oamenilor, banii sunt motivul nr. 1 pentru care oamenii divorțează", a spus Chinitz pentru Insider. Deși a avea opinii diferite nu duce neapărat la divorț, incapacitatea de a face compromisuri și de a vorbi despre aceste diferențe este o problemă imensă, a spus Brigham. - În timp ce cineva ar putea să spună că :„ Nu am putut fi de acord cu modul în care să cheltuim banii ”, înseamnă întradevăr că aceata este realitatea. Ne-am luptat tot timpul pe motivul banilor, partenerul meu nu m-a ascultat niciodată, a cheltuit bani la spate fără să-mi spună ”, a spus ea „Un alt cuplu ar putea avea convingeri diferite despre bani, dar dacă își pot vorbi, și reciproc și își pot auzi punctul de vedere, atunci nu se vor despărți din acestă cauză”. Infidelitatea poate rupe permanent încrederea Kari Lichtenstein , partener fondator al Stutman Stutman Lichtenstein & Felder , a declarat pentru Insider că infidelitatea este unul dintre principalele motive pentru care oamenii solicită divorțul. Infidelitatea apare atunci când unul sau ambii parteneri sunt intimi cu o altă persoană în afara jurămintelor lor, a declarat Brigham pentru Insider. Infidelitatea poate duce la probleme de încredere de durată într-o căsătorie care poate face în cele din urmă relația să se destrame. Ireconcibialitatea Diferențele ireconciliabile, cum ar fi obiectivele și stilurile parentale, sunt discutate prea târziu într-o relație, spun experții. Este firesc ca cuplurile să se dezvolte și să se schimbe în urma căsătoriei, dar diferența dintre o căsătorie reușită și una care nu reușește este dacă cuplurile se dezvoltă împreună sau separat, a spus Brigham. O relație se poate deteriora în primii ani de căsătorie dacă un cuplu are păreri diferite despre a avea copii și despre cum să îi crească, a spus ea. Michael Stutman, de asemenea partener fondator al Stutman Stutman Lichtenstein & Felder, a declarat pentru Insider că diferențele dintre modul în care un cuplu își vede viitorul individual și comun ar putea apărea după ce copiii lor vor părăsi casa. - „Chiar dacă un cuplu reușește în anii de creștere a copilului, atunci când se confruntă cu un cuib gol, ei pot ajunge cu ușurință în punctul în care s-a familia Gate, unde relația și-a urmat cursul și vor ceva mai mult”, a spus Stutman. https://www.insider.com/top-reasons-why-people-file-for-divorce-how-they-destroy-marriage-2021-5
Cei trei I-uri care duc la divorț content media
0
0
84
Vasile Tudor Grumaz
28 feb. 2021
In Psihologie Clinică Spec
Un nou studiu clinic randomizat a descoperit că o intervenție bazată pe mesaje text poate fi o metodă eficientă de a spori serviciile de terapie pentru persoanele cu boli mintale severe. Constatarea este semnificativă, deoarece se estimează că aproape 20 la sută din populația Statelor Unite au o boală mentală diagnosticabilă. Cercetătorii de la Universitatea Dartmouth au spus că tehnologia emergentă este importantă, deoarece serviciile clinice pentru sănătatea mintală nu pot satisface nevoile pacienților; terapia față în față poate fi inadecvată din mai multe motive, inclusiv ore limitate, dificultăți de acces la îngrijire și costuri. Noua investigație este prima care folosește un proiect de cercetare randomizată pentru a investiga impactul unei intervenții de mesaje text ca un supliment la un program de tratament pentru sănătatea mintală, comparativ cu unul fără mesaje text. Studiul apare în Psychiatric Services . Anchetatorii au descoperit că 91 la sută dintre participanți au considerat că mesajele text sunt acceptabile, 94 la sută au indicat că le-au făcut să se simtă mai bine și 87 la sută au spus că le vor recomanda unui prieten. “Acest studiu este foarte interesant, deoarece am văzut o îmbunătățire reală a celor care au utilizat intervenția bazată pe mesaje text pe lângă îngrijirea normală. Acest lucru a fost adevărat pentru persoanele cu unele dintre cele mai grave forme de boli mintale ", a declarat co-autorul dr. William J. Hudenko, profesor asistent de cercetare în departamentul de științe psihologice și ale creierului de la Dartmouth. „Rezultatele sunt promițătoare și anticipăm că persoanele cu psihopatologie mai puțin severă se pot descurca chiar mai bine cu acest tip de intervenție mobilă Odată cu pandemia COVID-19, programele multor persoane au fost actualizate, ceea ce poate împiedica persoanele cu boli mintale să aibă acces de rutină la un terapeut, cum ar fi părinții care au copii acasă. Trimiterea de mesaje text poate ajuta la eliminarea acestui decalaj, oferind un mijloc pentru furnizarea continuă a serviciilor de sănătate mintală. O psihoterapie prin mesaje text este o potrivire excelentă pentru mediul actual, deoarece oferă contact asincron cu un terapeut de sănătate mintală, în timp ce crește cantitatea de contact pe care o persoană o poate avea ”, a explicat Hudenko. Pentru studiu, echipa de cercetare a examinat impactul mesajelor text ca un supliment la un program de tratament comunitar asertiv față de acesta din urmă. Un program de tratament comunitar asertiv pentru cei cu boli mintale grave implică o abordare bazată pe echipă pentru a ajuta o persoană cu abilități de viață, cum ar fi găsirea unui loc de muncă și locuința, gestionarea medicamentelor, precum și furnizarea de servicii zilnice în clinică. Persoanele cu boli mintale grave prezintă adesea simptome în fiecare zi pentru care ar putea avea nevoie de terapie suplimentară. Studiul a fost un pilot pilot de trei luni, incluzând 49 de participanți: 62% au avut schizofrenie / tulburare schizoafectivă, 24% au avut tulburare bipolară și 14% au avut depresie. Evaluările au fost efectuate la momentul inițial, post-proces (trei luni mai târziu) și în timpul unei monitorizări șase luni mai târziu. Clinicienii autorizați în domeniul sănătății mintale au servit ca intervenționiști mobili. Ei au primit un program de instruire standard despre cum să se angajeze eficient și într-un mod personal cu participanții. Intervenționiștii mobili au fost monitorizați săptămânal pentru a se asigura că respectă protocolul de tratament. Pe parcursul procesului, au fost trimise peste 12.000 de mesaje și fiecare mesaj a fost codificat, monitorizat și discutat cu un clinician. Rezultatele au demonstrat că 95% au inițiat intervenția și au trimis 69% din zilele posibile cu o medie de patru texte pe zi. În medie, participanții au trimis aproximativ 165 sau mai multe mesaje text și au primit 158 ​​sau mai multe mesaje. Sa constatat că intervenția este sigură, deoarece au fost raportate zero evenimente adverse. Astăzi, există mai mult de 575.000 de terapeuți în sănătate mintală în SUA Până în 2025, Departamentul SUA pentru Sănătate și Servicii Umane estimează că țara va avea peste 250.000 de terapeuți. „O intervenție bazată pe mesagerie este o modalitate incredibil de scalabilă și rentabilă de a ajuta la gestionarea penuriei enorme a capacității de sănătate mintală din SUA”, a adăugat Hudenko. Cercetătorii intenționează să studieze impactul unei intervenții de mesagerie asupra sănătății mintale la o scară mult mai mare. Sursa: Universitatea Dartmouth LINK
Trimiterea de mesaje text poate funcționa ca supliment la terapia pentru boli mintale severe content media
0
0
104
Vasile Tudor Grumaz
27 feb. 2021
In Psihologia Educaţională Spec
Puncte cheie: O analiză a datelor obținută de la zeci de mii de oameni a constatat că cei care frecventau regulat slujbele religioase erau, în medie, mai puțin predispuși să devină deprimați, să fumeze sau să bea mult. Prezența regulată la servicii a fost, de asemenea, legată de o probabilitate mai mică de a muri în timpul perioadei de monitorizare a unui studiu. Oamenii care frecventează frecvent diverse servicii pot beneficia de o satisfacție mai mare a vieții, de un scop în viață și de alți indicatori de bunăstare. Tradițiile religioase și spirituale au oferit, de milenii, practici, ritualuri și comunități care îi ajută pe oameni să se reunească pentru a-și găsi sensul vieții, pentru a se susține reciproc și pentru a căuta transcendentul. Având în vedere rezistența și adaptabilitatea acestor comunități de-a lungul istoriei, am putea anticipa că acestea au un rol important de jucat în promovarea bunăstării umane. În ultimele decenii, a apărut pachete în creștere de cercetări longitudinale riguroase care arată exact un astfel de rol. Cercetările anterioare, metaanalizând studii longitudinale, au sugerat un efect al participării la serviciul religios atât asupra longevității crescute cât și suferință psihologică mai mică. Există, de asemenea, unele dovezi ale unui efect asupra a mai multor alti -arametrii ai sănătății și bunăstării. Cu toate acestea, așa cum s-a menționat atât în ​​preambulul nostru scurt cât și de recenzii ample ale literaturii de specialitate privind rolul serviciului religios, dovezile longitudinale existente pentru alte rezultate sunt adesea limitate la doar câteva studii pe rezultat (și, uneori, la un singur studiu!). Avem nevoie de mai multe dovezi. Astfel, în ultimii doi ani, Programul de bunăstare umană a întreprins ceea ce credem că este cel mai cuprinzător studiu de până în prezent cu privire la rolul serviciul religios în modelarea sănătății și bunăstării din Statele Unite. Am examinat 22 de rezultate diferite de sănătate și bunăstare la trei mari cohorte de adulți în stadii de viață foarte diferite. Studiul Studiul nostru a utilizat date de la trei cohorte epidemiologice majore, fiecare dintre acestea acoperind un stadiu de viață diferit. Pentru a examina rolul prezenței la serviciile religioase în rândul tinerilor adulți, am folosit valurile recente ale studiului Growing Up Today (9.229 de participanți care aveau în medie aproximativ 23 de ani la momentul inițial). Pentru adulții de vârstă mijlocie, am utilizat date despre 68.300 de participanți la Studiul de sănătate al asistenților medicali II (vârsta medie inițială de aproximativ 47 de ani). Și pentru adulții mai în vârstă, am folosit un eșantion reprezentativ la nivel național de 12.549 de participanți la Studiul privind sănătatea și pensionarea (aproximativ 69 de ani în medie la momentul inițial). Fiecare dintre aceste studii a avut mai multe caracteristici care ne-au permis să aderăm la cele mai riguroase practici de cercetare în efectuarea analizei longitudinale a datelor (pe care le-am rezumat recent într-un articol din JAMA Psychiatry). Fiecare dintre aceste studii a urmărit participanții și a colectat date despre o serie de rezultate de sănătate și bunăstare în timp (între 3 și 12 ani, în funcție de rezultat). Studiile au inclus date despre un set bogat de factori socio-economici, demografici și de sănătate la momentul inițial. Am reușit astfel să controlăm efectele multor potențiali confundători, precum și rezultatele din trecut și participarea religioasă din trecut. Am folosit în continuare analiza de sensibilitate pentru a evalua cât de robuste au fost asociațiile cu potențialele confuzii nemăsurate. Am analizat diferitele rezultate pentru a vedea care dintre acestea au fost incluse în cel puțin două dintre cele trei cohorte și le-am ales ca rezultate principale pentru studiul nostru. Am analizat datele separat între cele trei cohorte și apoi, de asemenea, am meta-analizat rezultatele celor trei studii împreună. Chiar și cu aceste controale atente, am găsit dovezi puternice ale efectelor participării la serviciul religios asupra mai multor rezultate de sănătate și bunăstare Ce am găsit În unele cazuri, rezultatele noastre au reprodus îndeaproape pe cele din trecut. De exemplu, am constatat că, chiar și după controlul factorilor de mai sus, persoanele care au participat la slujbe religioase săptămânal sau mai mult au avut cu 16% mai puține șanse de a deveni depresive și au prezentat o reducere de 29% a fumatului și o reducere de 34% a consumului abundent de alcool. Aceste rezultate se potrivesc în mod rezonabil strâns cu rezultatele mai multor studii anterioare. Oarecum izbitor, dar din nou în conformitate cu analiza anterioară, participanții săptămânali la servicun au fost cu 26% mai puține șanse de a muri în perioada de urmărire. Cu toate acestea, pentru o serie de rezultate sociale și psihologice, deoarece cercetările anterioare din studii longitudinale riguroase erau adesea limitate la doar una sau două lucrări anterioare, studiul nostru actual a putut dubla sau chiar tripla baza de dovezi existente. Am găsit dovezi ale efectelor modeste ale participării la serviciul religios asupra reducerii deznădejdii, anxietății și singurătății ; efecte ușor mai mari asupra creșterii afectelor pozitive și satisfacției vieții în timp; și în special efecte mai mari asupra integrării sociale (chiar și formelor nereligioase) și asupra scopului în viață. În cea mai mare parte, estimările efectului au arătat similarități pentru diferitele grupe de vârstă. Cu toate acestea, au existat câteva excepții. Efectele asupra prevenirii depresiei păreau ușor mai mari pentru tinerii adulți decât pentru celelalte două grupe de vârstă. Dovezile unui efect asupra cancerului păreau, de asemenea, doar privind adulții mai tineri. Și dovezile unui efect al participării la serviciu intenționat în viață au fost mai semnificative pentru adulții de vârstă mijlocie decât pentru adulții mai în vârstă. În unele privințe, se părea că rezultatele psihologice pentru adulții mai în vârstă ar fi putut fi mai puțin maleabile. Astfel de diferențe trebuie interpretate oarecum cu prudență, deoarece studiile au fost concepute în moduri ușor diferite, au măsurat rezultatele ușor diferit și au implicat durate diferite de urmărire. Cu toate acestea, nu am găsit dovezi privind efectele asupra tuturor rezultatelor. Există puține dovezi că participarea la serviciu a influențat durata somnului sau activitatea fizică, probabilitatea de a fi supraponderal sau obez sau șansele de a suferi de accident vascular cerebral sau hipertensiune. De asemenea, efectele globale estimate asupra cancerului sau bolilor de inimă au fost relativ modeste și au implicat o incertitudine considerabilă. În unele dintre lucrările noastre anterioare, în schimb, am găsit un efect destul de important asupra supraviețuirii de cancer și boli de inimă, chiar dacă există dovezi mai limitate pentru efectele asupra incidenței acestor boli. S-ar putea ca, în unele cazuri, religia și spiritualitatea să aibă un rol și mai puternic în vindecare și recuperare decât în ​​menținerea sănătății. Desigur, religia nu va preveni întotdeauna suferința și bolile, dar poate permite indivizilor să găsească sens în ea și să supraviețuiască și să se vindece de ea. În orice caz, imaginea generală care apare este că comunitățile religioase pot juca un rol important în promovarea longevității; în prevenirea depresiei; în încurajarea comportamentelor sănătoase; în prevenirea deznădejdii și a singurătății; și în promovarea fericirii , integrării sociale și a simțului scopului în viață. Comunitățile religioase contribuie la promovarea bunăstării umane. Recunoașterea beneficiilor, abordarea daunelor Implicațiile unei astfel de cercetări pentru sănătatea publică trebuie, desigur, interpretate într-un mod nuanțat. În general, oamenii nu devin religioși din motive de sănătate. Astfel de decizii sunt în mod obișnuit modelate de experiențe, valori, afirmații despre adevăr, sisteme de semnificație și relații. Nu aș dori să instrumentalizez religia. Cu toate acestea, pentru cei care deja se identifică pozitiv cu o tradiție religioasă, dar nu participă la slujbe, am putea imagina aceste rezultate ca fiind o invitație înapoi la viața religioasă comunitară. Experiența comunitară a religiei în mod clar poate modela puternic rezultatele sănătății și bunăstării și, poate, și multe altele. Acest lucru ar trebui recunoscut atât la nivel individual, cât și în gândirea noastră asupra forțelor care modelează sănătatea populației. Desigur, comunitățile religioase au împiedicat uneori, mai degrabă decât să promoveze, bunăstarea umană. Criza în curs de abuz sexual în cadrul bisericilor creștine este un exemplu foarte clar în acest sens. Aceste greșeli trebuie recunoscute și abordate și ar trebui căutate doar rezultate. Având în vedere comunitățile religioase lucrurile bune pe care le poat face, astfel de greșeli făcute de astfel de comunități creează atât daune directe victimelor, cât și daune indirecte asupra celorlalți, alungându-i. Aceste probleme trebuie luate în serios, printr-un efort colectiv de consolidare a eforturilor de prevenire și de îmbunătățire a căilor spre vindecare. Următoarea noastră actualizare în cercetare va aborda subiectul prevenirii și vindecării în fața abuzurilor sexuale. Vom evidenția un simpozion găzduit de noi (8-10 aprilie 2021) pentru a rezolva aceste probleme. Conferențiarul nostru principal, laureatul al Premiului Nobel pentru Pace din 2018, Rev. Dr. Denis Mukwege, a desfășurat la o muncă importantă pentru a face față acestor probleme, iar echipa noastră completă de conferențiari din numeroase profesii, medii și tradiții religioase ne vor ajuta să găsim calea corectă pentru prevenire și vindecare. Conferința va fi virtuală și, cu înscriere gratuită. Sunteți binevenit să participați. Sperăm că conferințele și discuțiile pe care le vor provoaca vor contribui la vindecarea, prevenirea și vor permite mai eficient comunităților religioase să își desfășoare activitatea importantă de promovare a bunăstării umane umane. https://www.psychologytoday.com/us/blog/human-flourishing/202102/how-religious-community-is-linked-human-flourishing
Cum este legată comunitatea religioasă de bunăstarea umană. content media
0
0
11
Vasile Tudor Grumaz
09 ian. 2021
In Sănătate publică Spec
Perspectiva unui economist - Hans-Hermann Hoppe· 07 ianuarie 2021 Hans-Hermann Hoppe (născut la 2 septembrie 1949) este un economist american de origine germană al Școlii austriece și filosof anarho-capitalist paleolibertar. Este profesor emerit de economie la Universitatea din Nevada, Las Vegas (UNLV), Senior Fellow al Institutului Ludwig von Mises, fost editor al Journal of Libertarian Studies, membru de viață al Royal Horticultural Society și fondator și președinte al Societatea Proprietății și Libertății. Thomas Jacob: Domnule profesor Hoppe, sunteți un renumit critic al statului și al centralizării politice. Nu credeți că criza declanșată de coronavirus dovedește în fapt că statele centralizate, precum și reglementările guvernamentale centralizate sunt, de fapt, necesare? Hans-Hermann Hoppe: Din contră. Desigur că, multe dintre statele cu politică centralizată, precum și organizații internaționale precum UE sau Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care au încercat să se folosească de pandemia covid-19 în propriul avantaj, i.e. să își extindă propria putere asupra supușilor lor, să încerce să descopere cât de departe pot merge în a comanda oamenilor ce pot și ce nu pot face în fața unui pericol inițial – vag și apoi dramatizat sistematic – al unei epidemii globale. Și măsura în care le-a reușit, ajungând până la și incluzând chiar arestul la domiciliu, este înfricoșătoare. Dar, dacă cursul actual al evenimentelor a demonstrat ceva, acest lucru nu a fost cât de necesare sau de eficiente sunt autoritățile centrale și deciziile luate de acestea, ci, din contră, ce importanță critică o are procesul de decizie descentralizată. Pericolul ce emană dintr-o epidemie nu este același peste tot și în același timp pentru toată lumea. Situația în Franța e diferită de cea din Germania sau cea din Congo, iar condițiile din China nu sunt la fel cu cele din Japonia. De asemenea, în interiorul țărilor, nivelul de pericol diferă de la o regiune la alta, de la un oraș la altul, între urban și rural, depinde de compoziția demografică și culturală a populației. Mai mult, există un întreg set de evaluări și propuneri diferite despre ce este de făcut și mai ales ce este de evitat în contextul acestui pericol, toate dintre ele avansate de specialiști cu grad egal de „expert cu certificare științifică”. Tocmai de aceea, orice măsură centralizată, orice model „bun pentru toate măsurile / cazurile” aplicat la nivel național (în cazuri extreme chiar mondial) pare absurd și nepotrivit. Considerând toate acestea, e normal că, pe lângă reprezentanții guvernelor centrale, diferiți lideri provinciali sau locali de peste tot s-au implicat rapid și în grad din ce în ce mai mare în afacerea prevenirii pericolului. Epidemia le-a oferit oportunitatea excelentă de a se diferenția față de puterea centrală și față de reprezentanții săi, precum și de a-și crește propria lor sferă de putere. Astfel ei au ignorat, exacerbat, atenuat, întârziat sau modificat în alte feluri măsurile guvernelor centrale atunci când a venit vorba de regiunile conduse de ei, mereu cu un ochi atent la opinia publică, sau mai degrabă la opinia publicațiilor, și mai mereu îmboldiți de speranța de a se califica pentru rolul de dictator central devenind mai întâi un dictator regional cu popularitate mare. Trecând peste cele câteva îmbunătățiri în controlul hazardului aduse de un sistem de decizie descentralizat, și exceptând de asemenea faptul că o varietate de regiuni diferite, cu tratament diferit, reprezintă un sistem în care se poate învăța din greșeli, experiența per total, în ceea ce privește statele și felul în care organele acestora de decizie au tratat epidemia, este șocantă. La fel ca în toate celelalte domenii în care se implică, statul a dat greș în mod magnific, în special în domeniul sănătății publice și al prevenirii bolilor. De fapt, așa cum devine din ce în ce mai clar din starea curentă a lucrurilor, statul omoară sau îmbolnăvește mai multă lume prin „măsurile de protecție” adoptate, decât vindecă sau ține în viață. TJ: Sunt politicienii pur și simplu proști? Hoppe: Cu siguranță, politicienii per ansamblu nu reprezintă mințile cele mai luminate. Și ar trebui privită cu suspiciune de la început „facerea de bine” care îi adună pe toți în categoria de politicieni, i.e., pretenția lor că vor și sunt capabili să-i ajute pe ceilalți (sau întreaga umanitate) să obțină o fericire mai mare și prosperitate prin propriile acțiuni. Dar adevăratul motiv al eșecului politicilor în general, și în special atunci când vine vorba de managementul bolilor infecțioase, este unul mai profund și de natură structurală. Acest motiv profund, structural, este că politicienii, fie ei de la centru sau locali, nu își pun, cum se spune în popor, „propria piele la bătaie” atunci când iau decizii. Adică, nu urmează să fie afectați de riscurile unor decizii posibil greșite, nu acumulează posibilele pierderi și costuri. Astfel încât nu trebuie să cântărească cu atenție consecințele și posibilele efecte secundare ale propriilor acțiuni. În loc de asta pot lua decizii „spontane” pentru că nu răspund în nume personal pentru consecințele edictelor date. Aceștia ajung să pună în cârca altora costurile propriilor lor acțiuni. Acesta este motivul pentru care prostia și „facerea de bine” – în special atunci când sunt combinate – devin inevitabil un pericol și promovează sistematic lipsa de responsabilitate, despotismul arbitrar și megalomania. Să luăm, de exemplu, coronavirusul: ce motiv ar avea cineva, confruntat cu o boală infecțioasă, să nu ia măsuri „curajoase”, precum interzicerea socializării și contactului inter-uman, arestul la domiciliu, închiderea unor afaceri, interzicerea muncii și a activității de producție, etc., dacă această persoană nu suferă nici o pierdere directă de venit de pe urma tuturor acestor măsuri? La fel ca în cazul tuturor deciziilor luate de politicieni sau de așa-numiții slujitori publici, aceste lucruri se întâmplă pentru că propriul lor venit nu provine dintr-o slujbă sau angajament care să producă valoare, în loc de asta venitul lor fiind finanțat prin taxe, i.e., printr-un sistem de extracție obligatorie de la alții, astfel încât acest venit este asigurat atât pe termen scurt cât și mediu. Deci, de ce s-ar îngrijora cineva din cauza efectelor indirecte și a consecințelor pe termen lung ale propriilor acțiuni dacă nu poate fi acuzat sau tras la răspundere în nume personal pentru daunele create? Pentru a-și justifica „curajul” acțiunilor, acest politician nu trebuie decât să ne arate cu degetul un număr în realitate mic de oameni – dar extrapolat cu creativitate la dimensiunile întregii populații – despre care se presupune că ar fi fost salvați de la o boală gravă sau chiar de la moarte, în vreme ce tratează cu ignoranță consecințele unui lockdown, i.e., faptul că un număr mult mai mare de oameni au să ajungă într-o situație economică precară în urma măsurilor luate și care vor ajunge în cele din urmă, tot ca rezultat al măsurilor, să se îmbolnăvească și chiar să moară. De fapt, la început se părea că cei ce luau decizii politice nu știau deloc (sau nu doreau să știe) că până și „operațiile de salvare”, oricât de bine intenționate ar fi, nu sunt niciodată gratis. Prin virtutea de a fi operații de salvare, ele au fost prezentate ca singura alternativă. Atunci când efectele secundare au devenit atât de evidente încât nu au mai putut fi negate, politicienii au afirmat că deciziile luate de ei au reprezentat o soluție de compromis între „sănătate” și „economie” și că pentru ei, fiind „făcători de bine” vocaționali, viața oamenilor are prioritate absolută în fața considerațiilor economice. Există un discernământ elementar pe care „cei de la putere” au demonstrat că sunt incapabili să îl aibă, sau la care nu au vrut să ajungă. Și anume, că o asemenea dihotomie nu există. Din contră, o economie prosperă reprezintă baza pe care se construiește protecția populației și în particular prezervarea sănătății acesteia. Din aceste motive, zonele mai sărace și păturile din populație mai sărace sunt cele mai puternic afectate de lockdown (și asta include aspectele legate de sănătate). Doar cu mare dificultate s-a reușit reconcilierea acestei paradigme de bază cu pozițiile adoptate de toți cei ce au luat decizii politice pozând în salvatori curajoși, pe fundalul celei mai mari urgențe ale tuturor timpurilor. Și atunci când au fost, în fine, confruntați cu actualul grad de sărăcire a societății ca rezultat al interzicerilor contactului, producției și vânzărilor impuse de stat, al închiderilor de firme, al exproprierilor, al falimentelor, al șomajului, al tranziției înspre slujbe part-time, etc., până și cel mai naiv argument de tipul „salvăm vieți” și